Povestea lui 9.

24257606_1564613003582631_95762798_n.jpg

Eu sunt 9. Mi se spune Bătrânul Înțelept sau Profesorul. Pentru a mă cunoaște mai bine, vreau să vă spun povestea mea și cum a început totul, cum am ajuns Maestrul Transformărilor.

Când am venit pe Pământ, am fost 1. Eram ambițios și hotărât. Puteam atinge orice țintă îmi propuneam. Toată lumea mă respecta și mă venera (sau cel puțin așa credeam). Puteam să fac ce vreau și voiam totul! Mi se cuvenea, doar am fost Primul, nu? Credeam că sunt cel mai bun conducător, până mi-am dat seama că-mi lipsește ceva…

Empatia (2). Aveam nevoie să îi înțeleg mai mult pe cei din jurul meu. Să le ofer mai multe decât gândurile mele seci, fără pic de emoție și afecțiune. Și atunci, ceva minunat s-a întâmplat! Am început să experimentez tot felul de senzații intense și colorate, ce mi-au oferit o mare poftă de viață! Lucrurile capătă savoare. Dar nu este mereu plăcut. Durerea atât de intensă te poate împinge la fapte necugetate. Și mai rău, te otravești cu propria-ți limbă, propriul venin.

Dar am învățat și dintr-o extremă și dintr-alta. Iar după ce am integrat aceste învățături, m-am stabilizat (3). Pentru prima dată, am găsit o formă de echilibru (1+2=3) și liniște. Astfel, mi s-au deschis alte perspective. Nu mai eram nici ambițiosul, nici emotivul. Eram relaxat. Cel care cunoaște extremele și se distrează cu ele. Îmi plăcea să râd, să fiu vesel, iar creativitatea mea îi inspira pe toți. Toată lumea venea la mine pentru sfaturi și idei și atunci mi-am dat seama că trăiesc foarte mult în mediul mental. Iar în realitate, pot deveni foarte aerian și împraștiat.

Am luat toată cunoașterea dobândită de-a lungul Timpului și am hotărât să construiesc (4) cu ea. Să mă disciplinez. Eram ambițios (1), aveam energie (2) și știință (3). Astfel, le-am pus într-un cadru  și am ridicat un imperiu interior, cu propriile-mi reguli și structuri, bazându-mă pe sfaturile și înțelepciunea bătrânilor.

Am început să am mai multă grijă de corpul meu, de pământul meu, de casa și căminul meu. Am muncit cu mine și pentru mine. Și am muncit foarte mult! În ritmul meu, treptat, am reușit să aduc stabilitate și confort în viața mea, dar devenisem plicticos și rutinat. Îmi aduceam aminte cu melancolie de vremurile lui 3 și simțeam nevoia să scap de plafonare. Câtă vreme mă învârteam în cerc, nu aveam să-mi găsesc fericirea.

Așadar, am ieșit din casă. Am ieșit din pătrat (5). Și am ieșit fiind mândru de mine, de ceea ce sunt, ceea ce știu și ceea ce am realizat. Plin de încredere și cu dorință de expansiune, viața devine iar distractivă. Dar acum știu să ma joc, să ma adaptez diverselor categorii de oameni (cifre), să speculez situații și să jonglez cu focul. Cu cât aveam mai multă încredere în mine, cu atât eram mai intuitiv și aveam mai mult fler. Am prins gustul libertății și eram nonconformist. Cu stea în frunte! mi se spunea… niciodată nu știai la ce să te aștepți de la mine.

Dar nici așa nu era bine. Iar dintr-o extremă în alta. Am început să caut echilibrul. Mi-am dat seamă, că al meu cămin era gol fără afecțiune, mi-am dat seama că am nevoie de o familie (4+2=6). Iar pentru a-i asigura traiul decent, am nevoie ca munca mea să fie remunerată.

Am început să explorez partea materială a lumii și mi-am dezvoltat pragmatismul. Să fac ce trebuie atunci când trebuie! Și îmi mergea foarte bine! Banii curgeau ușor spre mine, dar ceva îmi lipsea.

Nu mă mai satisfăceau averile sau lucrurile lumești. Atunci am descoperit reflectarea (7). Și am folosit reflectarea ca metodă de a ma descoase. Căutam sensul ascuns ale lucrurilor. Îl căutam pe Dumnezeu și mă căutam pe mine. Și ce am putut să descopăr!!! Ce lumi am accesat… ce vizuni am avut!

Adevărul, pe măsură ce îl accepți și ești dispus să îl vezi, îți poate aduce foarte multă înțelepciune și o cunoaștere mult mai profundă a lucrurilor. Atunci am înțeles ce este iubirea și am înțeles că trebuie să o aduc lumii (8). Nu puteam să rămân iar în cadrul meu, indiferent de cât de aproape de Dumnezeu mă simteam acolo. Riscam să devin mult prea aerian și rupt de realitate, iar Universul nu-mi mai permitea greșeli de începător.

Am căutat în interiorul meu puterea (8) și am ieșit iar în lume. Simțeam responsabilitatea de a-mi aduce aduce contribuția și a-mi îndeplini partea de rol. Și aveam foarte multe de oferit! Dar riscam să ma jertfesc pentru ei, așadar, din nou, a trebuit să ma transform.

Toate aceste experiențe și lecții, m-au format în 9 cel de astăzi. Singura constantă în viață este schimbarea! Deși nu aș fi vrut mereu, a trebuit să ma transform și să ma adaptez la mersul vieții și la nevoile mele. Schimbarea bate puternic în poarta sufletului și îți dai seama că vei supraviețui numai dacă vei reuși să te adaptezi. Și te vei adapta, doar dacă ești dispus să renunți la tine și să te transformi.

Dar călătoria mea nu se termină aici. Voi porni iar la drum, într-o nouă etapă, cu noi aventuri și noi lecții. Dar de data aceasta, știu ce am de făcut. Vă doresc tuturor mult curaj în drumul către Sine!

Articol scris de Elena Tanase.

Reclame

Despre romeopopescu

numerology, trainer.
Acest articol a fost publicat în Numerologie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s