Simboluri vechi din arta populară

Din cele mai vechi timpuri oamenii au dorit să comunice unii cu ceilalți. Mai întâi au făcut-o prin viu grai, apoi dorind ca experiențele lor să fie cunoscute și ținute minte de cât mai mulți semeni – prin desene și, în cele din urma, prin scris. Până să ajungă la alfabetele (sau caracterele din alte limbi) pe care le cunoaștem cu toții în ziua de azi mesajul se transmitea prin desene care au fost simplificate până la forma actuală.

Desenele simplificate nu s-au transformat numai în litere/caractere, ci și în simboluri magice de protecție. Pentru a-și proteja casa oamenii o împodobeau cu diferite de desene prin care se asigurau că locuința va fi ocolită de dezastre, secetă și foamete. Pentru a se proteja pe ei înșiși – au început să-și picteze sau să-și coasă pe haine diferite desene/simboluri menite să-i ferească de rău.

În tradiția românească se păstrează încă multe obiecte vechi – case în muzee, vase, porturi populare, etc. – decorate cu diverse desene. Aceste desene, pe lângă funcția decorativă, au și o puternică funcție magică, de protecție. Fiecare desen de pe o poartă, de pe o farfurie sau o ie are o însemnătate și nu sunt puse acolo doar pentru că arată frumos.

Din păcate acestor desene li s-a pierdut simbolistica în negura timpului și sunt foarte puține cărți care le mai explică semnificațiile și pentru omul modern. În acest articol încercăm să deslușim semnificațiile câtorva simboluri pe care le întâlnim adesea pe obiectele de artă populară. Așa cum veți vedea aceste simboluri sunt stâns legate de activitățile zilnice ale oamenilor de aici – activități agrare și pășunat – și de lucrurile pe care le vedeau sau foloseau zilnic.

Coloana – este un simbol pe care îl vedem des mai ales pe case sau porți și semnifică veșnicia, legătura dintre Cer și Pământ

Steaua – semnifică Steaua Nordului, dar și faptul că aceasta călăuzește și aduce noroc

Mâinile în șold – acesta este un simbol specific feminin ce semnifică puterea feminină, seducția și autoritatea maternă

Spicul sau pomul vieții – iată că și în tradiția românească este prezent pomul vieții chiar dacă nu printr-un desen așa elaborat cum suntem obișnuiți. La noi are mai mult legătură cu agricultura semnificând natura, pâinea, viața, pacea, belșugul

Rombul – este un simbol de pământ ce semnifică fertilitatea, abundența, belșugul, locul în care semințele prind viață

Vârtelnița – chiar dacă seamănă cu o svastica, acesta – la noi și în multe culturi – este un simbol benefic. Semnifică regenerarea, schimbarea, evoluția, anotimpurile și în general este motorul care ține lumea în mișcare

Pieptenele – obiect folosit zilnic în gospodărie, mai ales de către femei, care atunci când doreau să se elibereze de gânduri și probleme se pieptănau îndepărtând astfel răul. Pieptenele separă binele de rău și protejează împotriva relelor nevăzute.

Cocosul – e cel care în gospodăria țărănească anunță începutul unei noi zile. Astfel, este înzestrat cu atribute importante: veghează ordinea lumii trezind Soarele și alungă spiritele rele

Unghiul – desi seamănă cu un simbol din matemetică, acesta semnifică viața îndestulată, sensul spre mai bine sau sensul vieții

Ochiul – chiar dacă în zilele noastre acest simbol l-am împrumutat din alte culturi, iată că exista și în simbolistica noastră. Acesta veghează, ca și Soarele, să nu se întâmple nimic rău, apară de invidie și de deochi

Calea ocolită – dacă viața noastră ar fi una liniară – punct ochi, punct lovit – nu ne-am mai bucura de ea, nu ne-am mai întrista, nu am mai trăi. Semnificația acestui simbol este cea a vieții, a drumului pe care îl avem de parcurs, cu bine și rău, dar numai înainte

Cârligul ciobanului – este un simbol de transformare – nimic nu se pierde, totul se schimbă, poate chiar ajunge de unde a plecat

Cercul – semnifică regenerarea, mișcarea fără început și fără sfârșit

Soarele – este prezent și în simbolistica noastră și semnifică speranța, ordinea, viața, binele, frumosul, lumina

Colții lupului – este un simbol de protecție ce apară purtătorul de lup și de fiare sălbatice

Pasărea – este un simbol întâlnit pe multe straie populare și semnifică libertatea, pasiunea, visul, cerul, infinitul

Sfăditele – este unul dintre cele mai întâlnite simboluri. Are semnificația echilibrului, a faptului că lucrurile aflate în contradicție se atrag și nu pot exista unul fără celălalt

Miezul de nucă – se pare că strămoșii noștri știau de mult beneficiile consumului de miez de nucă 🙂 Acest simbol semnifică mintea ageră și înțelepciunea

Bobocul – este un simbol al tinereții, prospețimii, frumuseții și poftei de viață

Coarnele berbecului – acesta este un simbol puternic masculin, semnificând forța masculină, puterea și energia

Mari Popescu

Despre romeopopescu

numerology, trainer.
Acest articol a fost publicat în Numerologie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s